Home » D:News » Bulgarii pun la cale un proiect REVOLUŢIONAR pornind de la vestigii tracice – FOTO

Bulgarii pun la cale un proiect REVOLUŢIONAR pornind de la vestigii tracice – FOTO

Publicat: 13.01.2016
Proiectul va reprezenta una dintre cele mai ambiţioase idei.

Ruinele oraşului antic Seuthopolis, care, în momentul de faţă, se află pe fundul lacului de acumulare Koprinka din Bulgaria, ar putea fi transformat în atracţie turistică, cu ajutorul unei finanţări acordate de guvernul SUA.

Vestigiile capitalei tracice a Regatului Odris (sec. V î.Hr. – sec. I d.Hr.) au fost lăsate în mod intenţionat pe fundul lacului din apropierea oraşului Kazanlak, de către autorităţile comuniste bulgare, în anii ’50. Aducerea la suprafaţă a ruinelor va reprezenta una dintre cele mai ambiţioase idei prin care patrimoniul arheologic al Bulgariei va putea fi pus în valoare.

Foto: sevtopolis.suhranibulgarskoto.org

Şansa ca acest proiect să fie transpus în realitate a venit din partea Ambasadei SUA de la Sofia. Propunerea a fost făcută de reprezentanţii Seuthopolis Project, iar suma acordată va proveni din Fondul Ambasadei Americane pentru Conservarea Patrimoniului Cultural.

Foto: sevtopolis.suhranibulgarskoto.org

Fondul a mai susţinut până acum proiecte de restare a unor obiective arheologice şi istorie de importanţă majoră din Bulgaria. De exemplu, în luna decembrie a anului 2014, Ambasada Americană a finanţat cu 700.000 de dolari proiectul de conservare a Bisericii Sf. Ioan Aliturgetos, din Nessebar (Mesembria), al cărei centru istoric este inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Foto: sevtopolis.suhranibulgarskoto.org

Ruinele oraşului Seuthopolis au fost descoperite în anii ’50, în timpul săpăturilor pentru amenajarea lacului de acumulare de la Koprinka. Cu toate acestea, autorităţile Republicii Populare Bulgare de atunci au decis să lase vestigiile pe fundul apei, în ciuda potenţialului istoric, arheologic şi turistic pe care situl le avea.

Foto: sevtopolis.suhranibulgarskoto.org

Seuthopolis a fost fondat de regele Seuthes al III-lea, care a condus Regatul Odris (cel mai puternic stat din Tracia), între anii 331-300 î.Hr. Capitala odrisilor a fost înfiinţată în jurul anilor 325-315 î.Hr., pe locul unei aşezări tracice mai vechi, despre care se presupune că a fost incendiată.

Seuthopolis Project  a fost iniţiat în anul 2005, de către arhitectul Zheko Tilev. Suma necesară transpunerii în realitate a proiectului a fost estimată la circa 50 de milioane de euro, iar desfăşurarea sa va consta în construirea unui zid de beton în jurul sitului (având o suprafaţă de circa 5 ha), pentru a putea fi protejat de apă. Astfel, turiştii vor putea observa ruinele chiar în situl în care s-au conservat.

Sursa: archaeologyinbulgaria.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică
Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării „a fraţilor săi”
Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării ...
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael Jackson și al lui Frank Sinatra
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael ...
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” | Altceva cu Adrian Artene
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” ...
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită